Cincisprezece sârbi din Bosnia, inculpați pentru uciderea a cel puțin 150 de civili musulmani în războiul din perioada 1992-1995

Cincisprezece sârbi din Bosnia, inculpați pentru uciderea a cel puțin 150 de civili musulmani în războiul din perioada 1992-1995
Publicat: 13/12/2014, 08:21

Este vorba de cel mai voluminos dosar pentru crime de război din Bosnia și Herțegovina.

Cei 15 suspecți, foști membri ai forțelor militare și de poliție sârbe din Bosnia și Herțegovina, printre care și ofițeri, au fost arestați cu toții în ultimele săptămâni, majoritatea dintre ei într-o operațiune efectuată la 17 noiembrie.

„Este vorba de una dintre cele mai vaste inculpări pentru crime de război în regiunea Prijedor, care se referă la moartea a peste 150 de victime din satul Zecovi în 1992”, a anunțat Parchetul Local pentru crime de război într-un comunicat.

„Suspecții sunt acuzați de comitere de crime, tortură, violuri și alte infracțiuni, dar și de jefuirea și distrugerea bunurilor musulmane din Zecovi”, sat populat pe atunci de 700 de persoane, potrivit aceleiași surse.

Ei sunt inculpați de execuția a 29 de femei și copii la 25 iulie 1992, ale căror cadavre au fost ascunse într-o groapă comună.

Sute de locuitori ai satului au fost duși în tabere de detenție, mai anunță comunicatul Parchetului Local.

Rămășițe a zeci de victime din Zecovi au fost găsite în 2013 într-o groapă comună din Tomasica, în aceeași regiune, una dintre cele mai mari descoperite în Bosnia și Herțegovina de la sfârșitul războiului. Rămășițe a 435 de persoane în total au fost exhumate din această groapă comună.

După preluarea controlului asupra regiunii Prijedor, în aprilie 1992, forțele sârbe au ucis 3.500 de persoane în această zonă, potrivit asociațiilor victimelor.

Mii de persoane au fost plasate în tabere de detenție, în special la Omarska, Keraterm și Trnopolje, supranumite „triunghiul groazei”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Meseria cu salarii ca-n IT de care românii se feresc. Antreprenorii caută cu disperare angajați:...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Mandatul preşedintelui Zelenski expiră azi. De ce poate rămâne în continuare la conducerea Ucrainei, deşi...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungaria, sprijin total PENTRU ROMÂNIA. Decizia total neașteptată a fost luată DIRECT la Budapesta
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×